Bryan Ottenhoff a semnat cu FC Oțelul. Olandezul a impresionat în cele două zile în care a dat probe

Fundașul central Bryan Ottenhoff (23 de ani) a semnat miercuri cu Oțelul un contract pe o perioadă de doi ani și jumătate. Format la academia celor de la Ajax și FC Twente, Ottenhoff a venit din postura de jucător liber, după ce i-a expirat acordul cu gruparea olandeză de ligă secundă Almere. Noul jucător al ultimei clasate din Liga 1 a impresionat staff-ul tehnic al gălățenilor în cele două zile în care s-a aflat în probe.

Altfel, chiar dacă Oțelul a obținut un rezultat foarte bun, 0-0 în deplasare la a treia clasată, Petrolul Ploiești, etapa a 13-a din Liga 1 n-a însemnat și urcarea de pe ultimul loc al clasamentului. Asta pentru că CSMS Iași, penultima în ierarhie înaintea rundei, a obținut prima sa victorie din acest sezon, 1-0 în deplasare cu Rapid, astfel că echipa ieșeană și cea din Giulești au acum cu două puncte mai mult decât Oțelul. Totuși, punctul scos de roș-alb-albaștri la Ploiești se vede în clasament, distanța față de locul 12, primul de deasupra liniei ce delimitează zona retrogradării, reducându-se la șase puncte.

În următoarea etapă, Oțelul va juca acasă cu Astra, duminică, de la ora 17:30, într-un meci ce va conta pentru etapa a 14-a a Ligii 1.

Publicat: 06 11. 2014, 19:23
Actualizat: 06 11. 2014, 19:24