Brigadă din Italia la derby-ul Steaua – Dinamo?

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram,  anticipează că partida Steaua – Dinamo, din cadrul etapei a V-a a Ligii I, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Italia.

"Am făcut solicitări către comisii din trei țări, Italia, Spania și Ucraina și am fost acceptați de către două. Am vorbit direct cu președintele comisiei de arbitri din Italia, domnul Collina și sperăm ca arbitrii la Steaua – Dinamo să fie din Italia", a spus Avram.

Oficialul CCA susține că derbiul putea fi condus fără probleme și de fiul său, centralul Marius Avram. "Dacă era după mine, partida Steaua – Dinamo putea fi arbitrată de Marius Avram. Nu am niciun dubiu că el ar fi putut să conducă un astfel de meci. Chiar și domnul Huzu, înainte să-și dea demisia de la Comisie, preconiza să-l delege pe Marius la acest meci", a spus Vasile Avram.

Publicat: 25 08. 2009, 14:45
Actualizat: 25 08. 2009, 15:31