BREAKING NEWS | Narcis Răducan a fost demis de la Pandurii

Narcis Răducan a fost demis din funcția de președinte la Pandurii. Decizia a fost luată de Judecătoria Târgu Jiu, după o contestație depusă anul trecut. Narcis Răducan se gândea oricum să demisioneze, pe fondul situației financiare dezastruoase pe care o traversează clubul.

Site-ul pandurul.ro anunță că Narcis Răducan a fost demis de magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu, după ce în decembrie, anul trecut, numirea sa în funcția de președinte a fost contestată în instanță. În decembrie 2015, Marin Golea – reprezentantul sindicatelor miniere în Consiliul de Administrație – a depus o plângere în instanță, în care acuza că numirea lui Narcis Răducan pe funcția de președinte este ilegală.

Potrivit statutului clubului, fiecare membru al CA trebuie să reprezinte unul dintre fondatorii clubului. Narcis Răducan nu reprezenta nici Primăria Târgu Jiu, nici Consiliul Județean, nici Complexul Energetic și nici Artego. El a fost numit președinte de Laurențiu Ciurel – fost „manager privat” al Complexului Energetic Oltenia, fără să primească însă acceptul conducerii clubului.

Decizia lui Ciurel a fost contestată în instanță, iar luni a venit decizia: „Admite cererea formulată de petenta Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. Anulează Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Asociației Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu nr. 7/25.09.2015. Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”. Decizia nu este însă definitivă.

Narcis oricum voia să plece

Decizia nu-l afectează prea mult pe Narcis Răducan. Într-un interviu pentru ProSport, președintele Pandurilor a declarat că „am solicitat o întrevedere cu administratorul judiciar pentru a încheia amiabil colaborarea, nemafiind condiții de performanță, motivul pentru care am venit la Târgu-Jiu”. Motivul ține de situația financiară dezastruoasă de la club. Pandurii au intrat în insolvență, iar cei mai importanți jucători sunt pe picior de plecare.

Publicat: 07 11. 2016, 21:05
Actualizat: 07 11. 2016, 21:06