BREAKING NEWS | Dezamăgire pentru CFR. Clujenii au ratat șansa să iasă din insolvență și nu pot evolua în cupele europene

  • Clujenii de la CFR sperau să iasă astăzi din insolvență, dar judecătorul sindic le-a respins cererea, pe motiv că mai sunt creditori care cer bani.
  • Următorul termen în procesul insolvenței CFR-ului este 31 martie, prea târziu pentru ca echipa din Liga 1 să mai ceară drept de participare în cupele europene din această toamnă.


Oficialii CFR-ului și-a pus mari speranțe în decizia de astăzi a Tribunalului Specializat din Cluj. Se așteptau să se hotărască ieșirea societății din insolvență după ce s-au achitat peste 5 milioane de euro pentru acoperirea datoriilor. Acesta era primul pas pentru CFR în tentativa de a reveni în cupele europene chiar din această toamnă.

Iuliu Mureșan era decis să ceară schimbarea legii care nu permite echipelor aflate în insolvență să joace în Europa, decât la un an distanță de la ieșirea din insolvență.

Decizia de astăzi a judecătorului sindic le-a dat clujenilor planurile peste cap. Acesta a dispus repunerea cauzei pe rol, iar noul termen stabilit este 31 martie. Până atunci, oficialii CFR-ului trebuie să se ocupe de cererile a doi creditori, care s-au opus ieșirii societății din insolvență.

Astfel, șanse de a jucat în Europa din această toamnă se văd compromise, iar clujenii trebuie să iasă din insolvență până la finalul lunii mai, pentru a avea șanse să joace în cupele europene în 2018.

„A fost repusă cauza pentru 31 martie. Sunt făcute cereri cu caracter șicanatoriu. Eu unul nu le-aș lua în considerare, pentru că acestea pot apărea în fiecare zi și mă tem că se va întâmpla la fel și în 31 martie. Probabil judecătorul sindic a vrut să se lămurească ce e cu aceste cereri. Nu există niciun impediment de închidere a procedurii din punct de vedere legal. Nu s-au folosit altfel de mijloace legale, cum ar fi compesarea sau altceva. Toți creditorii au fost plătiți cu bani cash”, a spus, pentru ProSport, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR Cluj.

Publicat: 20 03. 2017, 14:09
Actualizat: 20 03. 2017, 14:41