Cutremur la Dinamo! Ionel Dănciulescu anunță că va pleca. Motivul din spatele deciziei

Ionel Dănciulescu pare că s-a săturat de situația grea de la Dinamo și anunță că va pleca în vară de la club, când îi va expira contractul. El afirmă că nu se simte apreciat la formația din ”Ștefan cel Mare” și a mai dezvăluit că la echipă sunt multe persoane care ”vorbesc pe la spate”.

Cutremur la Dinamo! Ionel Dănciulescu anunță că va pleca

Ionel Dănciulescu afirmă că nu va semna prelungirea contractului în vară.

”E cazul să mă despart de Dinamo și voi pleca peste două luni”, a spus Dănciulescu la Digisport.

Directorul sportiv de la Dinamo mai afirmă: ”Nu știu cine va fi antrenor la Dinamo, pentru că nu am avut niciun dialog în ultimele zile cu nimeni pe această temă. Am vorbit doar de două ori, câte un minut, cu Florin Prunea. Mă interesează ce antrenor va fi si va avea susținerea mea, dar nu e problema mea.

Știți de ce? Dacă ar fi vrut să aibă o opinie, probabil că m-ar fi întrebat. De ce nu am întrebat eu? Pentru că eu nu sunt tipul de om care să se bage”.

Întrebat care mai este responsabilitatea sa la echipa din ”Groapă”, Danciu a spus: ”Responsabilitatea mea a fost de a scoate castanele din foc.”

Totodată, el afirmă că nu s-a implicat niciodată la echipă și că foarte mulți oameni ”au vorbit pe la spate” la Dinamo.

”S-a creat falsa impresie că anumite lucruri s-au aflat de la mine, legat de alcătuirea echipei și de alte detalii. Nimic mai fals. Eu niciodată nu l-am întrebat pe Dusan cu cine va juca. Problema este că la Dinamo sunt foarte mulți oameni cărora le place să vorbească pe la spate.

Nu-i interesează ce fac ei, ci ce fac alții. Eu, spre exemplu, de când am revenit la Dinamo, nu am vorbit niciodată cu Ionuț Negoiță”, a mai spus Dănciulescu, la Digi Sport.

Publicat: 10 03. 2020, 20:01
Actualizat: 11 03. 2020, 12:00