Bratu se declară optimist la finalul playout-ului: „Am reușit să construim o echipă competitivă”. Lista de achizții pentru perioada de mercato

Dinamo a încheiat playout-ul cu o remiză pe teren propriu în compania nou-promovatei Sepsi OSK, iar Florin Bratu s-a declarat mulțumit de parcursul echipei sub comanda sa. Tehnicianul din „Groapă” a spus că așteaptă un răspuns din partea lui Katsikas, iar în această vară plănuiește să aducă la echipă un atacant, un fundaș dreapta, un fundaș stânga și eventual un mijlocaș.

„Încă de când am venit, pentru că eu am venit la începutul playout-ului, m-am gândit că acesta trebuie să fie obiectivul nostru, primul loc în play-out. Mă bucur că am reușit să promovez foarte mulți tineri, am reușit să formez un grup foarte bun, am reușit să construim o echipă agresivă, așa cum își doresc suporterii. Cred că am reușit să construim o echipă competitivă pentru sezonul următor și sper ca în sezonul următor Dinamo să arate chiar și mai bine.
 
Eu am propus prelungirea contractului lui Katsikas, acum să vedem ce se va mai întâmpla. Îmi doresc un atacant, un fundaș dreapta, un fundaș stânga și poate un jucător la mijlocul terenului. Mi-aș dori să am doi jucători pe fiecare post”
, a declarat Florin Bratu, la microfonul Telekom Sport.

Soluția găsită de dinamoviști pentru postul de fundaș stânga o reprezintă Andrei Radu, care a rămas liber de contract după despărțirea de Aris Limassol. „Da, am ofertă de la Dinamo. Am discutat și mi-au zis că și ei mă vor. M-am întâlnit cu Bratu chiar în urmă cu câteva zile și mi-a zis că mă vrea la Dinamo. Nu știu încă, rămâne de văzut. Aștept o ofertă concretă din partea lor, vreau să văd ce condiții mi se oferă”, a spus apărătorul într-un interviu acordat pentru ProSport.

Publicat: 02 06. 2018, 09:29
Actualizat: 02 06. 2018, 09:30