Brașovenii pleacă resemnați după eșecul cu Dinamo. Adrian Szabo: „Nu ar fi fost meritat să luăm un punct din acest meci”

Antrenorul lui FC Brașov, Adrian Szabo, a recunoscut la finalul partidei pierdută pe terenul lui Dinamo (1-2) că echipa sa nu ar fi meritat să plece cu vreun punct din Ștefan cel Mare.

„Un rezultat de egalitate ne-ar fi bucurat, dar nu cred că ar fi fost meritat. În prima repriză nu am făcut un joc prea bun. Nu știu ce își dorește Dinamo, dar are jucători de mare valoare, iar timpul va decide asupra lor. Pauza este bună, putem să facem mai multe. Nu avem voie să greșim în meciul cu Chiajna”, a spus Szabo la Look TV.

Dinamo a învins FC Brașov cu 2-1, goluri marcate de Cordoș și Cosmin Matei, respectiv Aganovic.

Publicat: 30 08. 2014, 20:38
Actualizat: 30 08. 2014, 20:40