„Bozovic a procedat corect când a plecat, dar sper să se întoarcă!”

Nae Manea a discutat în această seară despre situația lui Bozovic. Directorul tehnic al Rapidului consideră că fundașul stânga a procedat corect când și-a luat familia și a părăsit România, dar speră că acesta va reveni în cel mai scurt timp la sentimente mai bune față de clubul pe care îl iubește.

"Bozovic a fost foarte supărat, și-a luat familia și a plecat. Eu zic că a avut foarte mare dreptate. Oricare dintre noi ar fi procedat la fel. Eu știu că e un sufletist și că ține la această echipă. Eu sper să îi fi trecut supărarea și să se întoarcă la echipă", a spus Manea la gsptv.

Oficialul de sub Grant a prefațat partida de vineri din Ghencea, pe care o vede decisivă pentru ambele echipe. Totuși, rapidiștii ar trebui să aibă o dorință de revanșă mai mare, deoarece anul trecut au fost privați de o victorie în fața rivalilor, la masa verde.

"Partida de vineri va fi decisivă pentru una dintre cele două echipe. Sper să avem o ambiție mult mai mare, având în vedere că anul trecut am câștigat pe teren, dar am pierdut cu 3-0. Ar fi o tragedie ca Rapidul să nu participe într-o cupă europeană, la fel și Steaua"

Publicat: 13 05. 2009, 22:22
Actualizat: 13 05. 2009, 23:08