Botoșani arbitrează lupta pentru play-off: „Aș vrea să rămână Dinamo acolo!” Telefonul-surpriză pe care l-a primit Iftime după meciul cu echipa lui Contra

FC Botoșani a pierdut meciul cu Dinamo, scor 0-1, dar finanțatorul echipei moldave nu se declară foarte deranjat de acest lucru. Valeriu Iftime a declarat la ProSport LIVE că este mulțumit de faptul că elevii lui Leo Grozavu au jucat de la egal la egal cu echipa lui Contra și au etalat un fotbal plăcut. Iftime chiar a primit felicitări din partea primarului din Botoșani pentru evoluția echipei de pe Arena Națională.

În runda a 26-a, ultima a sezonului regulat, FC Botoșani merge la Giurgiu pentru meciul cu Astra. Partida s-ar putea dovedi a fi una decisivă în lupta pentru locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off. Dinamo și Astra se duelează pentru acest loc, iar Iftime și-ar dori ca bucureștenii să se califice între primele șase prin prisma brandului pe care îl are Dinamo.

„Nu sunt trist că nu am câștigat, nu sunt trist că nu am dat gol. În seară de după meci nu pot să zic că eram fericit, dar eram mulțumit. Echipa a jucat fotbal. I-am felicitat după meci. Acum, bineînțeles că sunt îngrijorat. Cred cu desăvârșire că Botoșani are o echipă care se poate menține în Liga 1.

Ar fi extraordinar ca meciul meu cu Astra să fie un meci de a fi sau a nu fi al Astrei în play-off. Eu am ținut cu Steaua în tinerețe, dar aș vrea să rămână Dinamo în play-off. Chiar dacă Astra e mai bună acum decât Dinamo. Mi-aș dori să nu dărâmăm și ultimele branduri pe care le mai avem, e formidabil de greu să aduci mii de oameni la stadion. Avem nevoie de 3-4 branduri care creează rezonanță.

Primarul m-a sunat după meciul cu Dinamo și mi-a zis: „Bravo, domne’, sunteți buni!” Chiar dacă am pierdut, m-a felicitat pentru că echipa a jucat fotbal”, a declarat Valeriu Iftime la ProSport LIVE.

Publicat: 22 02. 2017, 11:53
Actualizat: 22 02. 2017, 13:52