Borja Valle, dinamovistul care l-a copiat pe Hagi și a dat gol de la 60 de metri a dezvăluit cum i-a venit ideea să tragă la poartă. „Aveam asta în cap de când am intrat pe teren”

Borja Valle Balonga in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 11 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 1 poze

Borja Valle a fost omul meciului Dinamo-FC Botoșani. A înscris un gol fabulos după ce a șutat la poartă de la 60 de metri. Spaniolul a venit în România de câteva zile și este jucătorul cu cel mai mare salariu din Liga 1: 33.000 de euro.

Noua vedetă a „câinilor” a apărut tare bucuros la interviurile de la finalul meciului. Noul „decar” al formației a dezvăluit că a plănuit execuția încă din prima repriză.

„Acum, de când a apărut pandemia, rezervele văd meciul din tribună, l-am văzut pe portar ieşit şi aveam asta în cap de când am intrat pe teren. Mi-a plăcut mult echipa Botoşaniului, au un joc rapid, verticalizează mult, dar noi încă nu suntem la un nivel atât de bun şi cred că vom fi din ce în ce mai bine.”, a declarat noul fotbalist al trupei din „Ștefan cel Mare”.

Jucătorul spaniol a intrat pe teren la pauză în locul lui Diego Fabbrini. A înscris în minutul 72 și a mărturistit că este cel mai frumos gol din cariera lui.

„Niciodată nu am mai dat un asemenea gol, sunt foarte mulţumit că am luat un punct, mă bucur mai ales pentru echipă. Suntem de patru zile împreună şi sunt fericit.” , a spus Borja Valle, la Telekom Sport.

Borja Valle, impresionat de fanii lui Dinamo

Borja Valle a spus că se simte deja foarte bine la Dinamo. A fost impresionat că fanii care au oprit autocarul echipei, înaintea partidei, și i-au încurajat pe jucători. Sorescu i-a îndemnat pe spanioli să filmeze și să-i trimită imaginile lui Leo Messi.

„Incredibil, toţi spaniolii am rămas fără cuvinte, este o galerie incredibilă şi sperăm să le facem multe bucurii. Am venit aici pentru echipă, pentru proiect, pentru că simţeam nevoia să fac o schimbare şi cred că e cea mai bună decizie pe care am luat-o.”, a mai afirmat jucătorul.

Borja Valle, poveste de viață emoționantă

Borja Valle are acum un salariu foarte bun, dar jurnaliștii spanioli au scris că jucătorul a trecut prin momente foarte grele. S-a născut într-o familie săracă, iar viața lui nu s-a schimbat radical nici după ce a început aventura în fotbal. La Ourense avea un salariu foarte mic, iar banii nu îi lua cu lunile. Era nevoit să se împrumute bani de la colegi și a început să vândă ghete de fotbal, ca să poată trăi de pe o zi pe alta.

Publicat: 11 09. 2020, 23:38
Actualizat: 11 09. 2020, 23:57