Borcea îl face „praf” pe „omul CFR-ului”: **”Să vină arbitri străini! Petrescu a fost numit la apelul de seară”

Dinamo s-a calificat în finala Cupei, dar Cristi Borcea nu uită de conflictul cu arbitrii români. De la Miami, oficialul dinamovist a pus tunurile pe Radu Petrescu, cel care este considerat a fi „omul de casă” al CFR-ului. Singura soluție în opinia lui Borcea este venirea brigăzilor străine, doar așa reușindu-se înlăturarea suspiciunilor.

Până la urmă am reușit să ne calificăm, chiar dacă arbitrul Radu Petrescu, apărut parcă la apelul de seară, nu a vrut să ne calificăm. S-a văzut răutatea lui. Dacă domnul Crăciunescu vrea să fim toți liniștiți și să nu mai vorbim de arbitraje, asemenea elemente nu își au locul. Eu zic să aducem arbitri straini în ultimele 6-7 etape, îi transmit domnului Craciunescu să taie în carne vie și în campionatul viitor nu se va mai face atâta tam-tam„, a comentat Borcea la DolceSport.

TE PRICEPI LA FOTBAL! INTRĂ‚ ÎN CONCURS ȘI CÂȘTIGĂ‚ TRICOUL ECHIPEI TALE FAVORITE

Radu Petrescu este un client mai vechi al granzilor din Capitală, oficialii lui Steaua și Dinamo acuzându-l că face jocurile formației din Gruia. Totul a culminat la meciul pe care CFR l-a disputat cu Voința, când formația din Sibiu a fost privată de un gol perfect valabil.

Balaj, Hațegan și Radu Petrescu vor să facă jocurile celor de la CFR. Eu nu am nimic cu cei de acolo, să mă ierte. Borcea mi-a zis că are o listă cu nume de arbitri și că 80% sunt ai CFR-ului. Lista o are de la Mureșan, l-a tras de limbă la un moment dat

Gigi Becali, patron Steaua

Borcea: „M-a bucurat atitudinea”

Trecând peste problemele de arbitraj, oficialul lui Dinamo a discutat și despre jocul propriei echipe.

A fost o calificare muncita și meritată, obiectivul a fost îndeplinit până la urmă. Nu vreau să discut despre jucători, importantă e calificarea. Totuși, m-a bucurat atitudinea jucătorilor, s-a văzut cât de mult și-au dorit.„, a mai punctat Borcea.

Publicat: 13 04. 2012, 19:05
Actualizat: 13 04. 2012, 19:31