Becali anunță transferul lui Budescu la FCSB: „În iarnă vine la mine”. Condiția pusă de finanțatorul vicecampioanei

Gigi Becali vrea să-l aducă pe Constatin Budescu la FCSB. Latifundiarul din Pipera a declarat că a purtat deja o discuție cu jucătorul Astrei, iar acesta i-a spus că a ales să meargă la Giurgiu pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică, iar din iarnă va juca în tricoul FCSB.

Becali anunță transferul lui Budescu la FCSB: „Vrei să joci atacant? Dacă nu vrei, pa!”

Becali i-a impus, totuși, o condiție lui Budescu. Finanțatorul FCSB dorește ca jucătorul Astrei să evolueze în poziția de vârf, altfel înțelegerea cade. ”Budescu mi-a zis că se duce la Astra să se pregătească și, în iarnă, când e pregătit, vine la mine. Pe Bogdan Andone l-am luat secund, l-am făcut principal, i-am făcut nume, l-a luat Astra. Alibec e un super om, dar la mine nu merg mendrele astea. La mine trebuie disciplină„, a spus Gigi Becali la Pro X.

Patronul FCSB a continuat: „N-am nevoie de decar, pentru că îl am pe Tănase. Dacă nu alergi 12 kilometri, nu joci la Becali. Așa văd eu fotbalul, așa vreau eu fotbalul. Nu mă interesează pasele lui Budescu. A prins pasele alea pentru că nu am avut fundași centrali. Cristea, mortăciune! Păi dădea el pasele alea pe culoar dacă aveam fundași centrali? Îl chem pe Budescu la Palat și îl întreb: vrei să joci atacant? Dacă nu vrei, pa!”.

Publicat: 26 11. 2019, 13:05
Actualizat: 26 11. 2019, 15:05