Bogdan Vintilă și-a luat adio de la titlu cu FCSB: „În stilul ăsta nu vom prinde loc de cupe europene”

Bogdan Vintilă, antrenorul celor de la FCSB, s-a arătat extrem de dezamăgit la finalul meciului pierdut în fața Astrei, scor 2-3, după ce roș-albaștrii au condus cu 2-0. Tehnicianul recunoaște că are emoții în ceea ce privește calificarea în cupele europene și susține că nu se mai gândește la titlu, unde bătaia se dă între CFR Cluj și Craiova.

„Am făcut greșeli de poziționare, de marcaj în careu, nu ne-am asumat să șutăm la poartă. Sunt dezamăgit de faptul că am avut jocul în mână și l-am pierdut. L-am pierdut pe o neatenție a noastră. Toată lumea e în culpă pentru această înfrângere. E păcat pentru că eram într-un moment bun. Victoria cu Dinamo ne-a dat entuziasm și n-am fost concentrați pentru acest meci.

Eu mă așteptam să rezolv meciul cu jucătorii din primul 11. Din păcate, plătim tribut lipsei de personalitate din fața porții și deciziilor din apărare. E foarte greu de recuperat distanța față de locul 1, dacă vom juca așa vom avea probleme și pentru locurile de cupe europene. Trebuie să ne trezim și să arătăm că suntem o echipă de fruntea clasamentului”, a declarat Vintilă, la Look Sport, la finalul unui joc în care echipa sa a arătat fotbal doar în prima parte a meciului.

„Neubert e binevenit”

Întrebat despre revenirea lui Neubert ca preparator fizic la FCSB, Vintilă s-a rezumat să spună doar câteva cuvinte: „Orice om care vine să aducă un plus în cadrul echipei e binevenit”.

Dennis Man a fost mult mai tranșant la finalul meciului: „Ne încurcăm din prostie”

Publicat: 29 06. 2020, 22:19
Actualizat: 29 06. 2020, 23:59