Bogdan Vintilă, decizie radicală înainte de play-off! Ce i-a anunțat pe jucătorii FCSB | EXCLUSIV

FCSB va juca pe terenul celor de la FC Botoșani în prima etapă din play-off-ul Ligii 1, sâmbătă, 29 februarie, de la ora 20.30, iar Bogdan Argeș Vintilă a luat o decizie radicală cu cinci zile înaintea partidei.

Bogdan Vintilă a luat o decizie radicală înainte de play-off-ul Ligii 1

Bogdan Argeș Vintilă le-a dat o zi liberă elevilor săi după remiza de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, scor 1-1, în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1, iar fotbaliștii vicecampioanei României au primit o veste nu tocmai bună de la antrenorul FCSB-ului în momentul în care au revenit la antrenamente.

Prosport.ro a aflat că Florin Tănase și ceilalți coechipieri ai săi au aflat că vor fi nevoiți să își petreacă noaptea de marți spre miercuri la baza FCSB-ului din comuna Berceni. Astfel, aceștia s-au prezentat la antrenamentul care era programat marți după-amiază, iar apoi s-au dus fiecare în camerele lor pentru a se odihni, toate acestea deoarece miercuri, 26 februarie, urmează altă ședință de pregătire și trebuie să fie 100%  pregătiți la ora meciului cu FC Botoșani din play-off.

FCSB joacă primul meci din play-off la Botoșani

Primul meci al FCSB-ului din play-off-ul Ligii 1 are loc sâmbătă, 29 februarie, de la ora 20.30, pe stadionul Municipal din Botoșani, în prima etapă. ”Roș-albaștrii” vor avea un meci dificil în runda a doua, duminică, 8 martie, atunci când vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, ora 20.30.

FCSB a terminat sezonul regulat din Liga 1, ediția 2019 -2020, pe locul 4, cu 44 de puncte, la 8 distanță de liderul CFR Cluj. După înjumătățirea punctelor, gruparea finanțată de Gigi Becali are 22 de puncte și este la patru în spatele CFR-ului și la unul distanță de Universitatea Craiova și FC Botoșani.

Iată clasamentul din play-off:

  1. CFR Cluj – 26 puncte
  2. Universitatea Craiova – 23 puncte
  3. FC Botoșani – 23 puncte
  4. FCSB – 22 puncte
  5. Gaz Metan – 22 puncte
  6. Astra Giurgiu – 21 puncte
Publicat: 25 02. 2020, 17:56
Actualizat: 25 02. 2020, 19:10