Bogdan Planic poate da lovitura carierei! Fenerbahce și o echipă de top din Rusia se luptă pentru el

Bogdan Planic e la un pas să dea lovitura carierei, toate acestea după ce două echipe de top l-au trecut pe lista de transferuri.

Fundașul central sârb se află pe lista neagră a lui Gigi Becali, toate acestea după ce a refuzat să accepte înjumătățirea salariului pentru următoarele șase luni, iar acesta poate pleca de la FCSB în perioada de mercato din vară.

Fenerbahce și FC Ural vor să îl transfere pe Bogdan Planic

Bogdan Planic este dorit în Rusia chiar de echipa care insistă și pentru Andrei Miron. Turcii de la Fanatik.tr anunță că Fenerbahce și FC Ural sunt cele două echipe de top care doresc să îl transfere pe fundașul central din Serbia la finalul sezonului 2019 – 2020.

Gigi Becali a dezvăluit în urmă cu câteva zile că este dispus să îl vândă pe Bogdan Planic în schimbul sumei de 500.000 de euro, după ce inițial ceruse un milion de euro. ”Am o ofertă pentru Planic. Am cerut un milion de euro pe el, mi s-a oferit 300.000, apoi am cerut 500.000. Aştept răspunsul”, a declarat recent Gigi Becali, patronul FCSB-ului.

Gigi Becali i-ar putea prelungi contractul

Bogdan Planic se află în ultimele luni de contract cu FCSB, dar înțelegerea ar putea fi prelungită cu acordul ambelor părți. Astfel, Gigi Becali ar urma să nu-l piardă liber pe fundașul central sârb, ci să ia o sumă de bani în schimbul transferului său.

Publicat: 30 04. 2020, 09:31