Birmingham dă 1 milion de euro pentru Kone!

Kone intră la iarnă în ultimele șase luni, dar șefii nu-l dau
acum în Premier League pentru că au nevoie de el în Ligă. Ivorianul
„rupe” în amicale, a marcat de două ori 120 de minute de joc.

Clujul a plătit 600.000 de euro lui Rosenborg în vara lui 2008
pentru Kone, aflat atunci în ultimele șase luni de contract cu
norvegienii. Ivorianul poate repeta episodul în iarnă, când ajunge
tot în jumătate de an de angajament cu ardelenii. Englezii de la
Birmingham nu mai au răbdare și au făcut ofertă CFR-ului pentru
Yssouf încă de acum două săptămâni, când l-au și chemat pe jucător
la teste fizice și medicale. „The Blues” sunt dispuși să scoată 1
milion din visterie pentru vârful campioanei care în amicale pare
să-și fi regăsit forma de acum 1 an de zile. Kone a marcat de două
ori în trei meciuri deși a jucat doar 120 de minute. „Avem o ofertă
la club pentru un jucător, dar nu ne convine!”, recunoștea recent
președintele Mureșan, care nu concepe să renunțe la vârf. Englezii,
care l-au luat recent pe uriașul Zigic nu renunță și insistă la
Mureșan. Șeful CFR-ului e dispus să riște să-l piardă la iarnă pe
jucător pe o sumă modică numai să îl aibă meciurile din grupele
Ligii.
CFR joacă astăzi de la ora 19.00 în Austria ultimul amical al verii
contra celor de la Red Bull Leipzig.

6 goluri a
marcat Kone în sezonul trecut de Liga I, 4 în tur și 2 în retur.
Yssouf a mai marcat două, câte unul în Europa League și Cupa
României

3 meciuri a
jucat Kone în amicale, Hallwang, Anderlecht și Slavia, în primul și
în ultimul titular pentru o repriză, cu belgienii intrând în partea
a doua

Publicat: 14 07. 2010, 08:52
Actualizat: 14 07. 2010, 09:00