Bine că nu a fost 8 martie!** Petrolul – Târgu-Mureș 0-1

Tg. Mureș a câștigat la Petrolul acasă prin eurogolul lui Subotic și a stricat sărbătoarea doamnelor din tribune.

Sancțiunea primită de Petrolul nu a afectat atmosfera din tribunele stadionului „Ilie Oană”. Sau Ilie Oana, așa cum s-ar putea numi după meciul de aseară, partidă la care fondul sonor a fost asigurat de vocile a peste două mii de doamne, domnișoare și copii. Singura problemă? Ultrașii de gen feminin nu știau cine sunt jucătorii în alb, adversarii. „Fată, ăștia sunt de la Dinamo? Că îl văd pe băiatul ăla frumos, Ghionea, care joacă la ei”, s-a auzit din tribuna oficială.

„Băiatul frumos” o fi fost, într-adevăr, Ghionea, însă băiatul util s-a dovedit a fi Bornescu. La debutul pentru Petrolul, portarul și-a salvat echipa în primul sfert de oră, atunci când a oprit o minge grea din picioarele lui Subotic. În minutul 40, tristețe generală. Același Subotic reușește o execuție de excepție peste portar, face 0-1, iar fetele simt amărăciunea fotbalului. „Petrolul, nu uita, ne-ai promis victoria!”, se strigă din tribună, însă Komazec, atacantul sârb, nu pricepe rugămințile în limba română.

Trei eliminări după pauză
Nu e concert Enrique Iglesias, nici Nicki Mitea nu e pe teren, însă se aud suspine pentru că e 0-1 la pauză. E adevărat, nu știu fanele Petrolului cu cine joacă echipa lor, însă nici jucătorii lui Răchită nu par să știe pe ce lume sunt. De frica antrenorului sau a soțiilor și a prietenelor din tribune, ploieștenii au presat poarta lui Albuț, dar nici Oprița (60), nici Komazec (72) nu au reușit să înscrie. Fotbal deloc, trei eliminări și nervi în tribune. S-a terminat 0-1, doamnele și domnișoarele au plecat triste și, cu siguranță, fotbaliștii galben-albaștri au mâncat ciorba rece aseară.

Adevărata galerie a Petrolului l-a contestat vehement pe Vivi Răchită la final. „Trebuia să vină și acest moment”, a comentat antrenorul.

„Practic e o victorie de șase puncte, aveam nevoie de ea ca de aer. Golul meu? N-a fost cine știe ce… poate doar frumos… Se văd schimbările aduse de domnul Trombetta”,

Daniel Subotic, atacant FCM Tg. Mureș


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI


UPDATE 18:33! S-au adunat aproximativ 2500 de fane! Suporterele vin in continuare

UPDATE 18:10! Cele 300 de fane ajunse între timp la stadion au uitat de startul meciului pentru a pune mâna pe fularele și mingile aruncate în tribune de câțiva oficiali

UPDATE 17:40: Aproximativ o sută de fane au venit la meci! 20 de fete au format o minigalerie care încurajează Petrolul dar scandează împotriva Rapidului


UPDATE: Vestea că la meciul cu FCM Târgu-Mureș li se va permite accesul pe stadion doar femeilor și copiilor nu i-a entuziasmat prea tare pe fanii ploieșteni. Cu o oră înainte de meci, premisele ca partida să se joace fără spectatori sunt mari

Publicat: 18 11. 2011, 17:45
Actualizat: 18 11. 2011, 22:16