Biletele de solidaritate din Giulești se pun în vânzare de luni: „Puteți ajuta la menținerea în viață a Rapidului!”

Rapidul trece prin cea mai neagră perioadă din ultimii 20 de ani, însă fanii giuleșteni rămân alături de echipă și o susțin necondiționat.

Astfel, la meciul cu Ceahlăul din ultima etapă, suporterii vor putea să demonstreze cât de mult își iubesc echipa. Partida cu nemțenii se dispută cu casa închisă, însă zece mii de bilete vor fi puse în vânzare începând de luni de la ora 11.00, la prețul de 25 de lei. Aceste „bilete de solidaritate” vor putea fi achiziționate de fani, urmând ca suma strânsă să ajute clubul pentru memoriul la TAS sau pentru plata angajaților.

Rapid vrea să meargă la Tribunalul Arbitraj Sportiv pentru a încerca să obțină licența, însă are nevoie de 30.000 de euro. Fără alte soluții, Cristina Andronache s-a gândit să pună în vânzare bilete de solidaritate la meciul cu Ceahlăul, din 29 mai.

„Ați dovedit că ați fost alături de echipă, că ați cântat la bine și la rău pentru culori. În momentele critice, delicate și extrem de dureroase pentru tradiția noastră, doar împreună putem salva Rapidul!

 Rapid trebuie să existe, Rapid nu moare! Rapid merge pentru un an de zile, nemeritat, aruncat în Liga a II-a, acolo de unde va reveni cât de repede posibil in Liga I. Însă, până atunci, voi, suporterii acestei echipe minunate, puteți ajuta la mentinerea in viata a Rapidului”, se scrie pe site-ul oficial al Rapidului.

Meciul Rapid – Ceahlăul va avea loc joi, de la ora 20.30

Publicat: 26 05. 2013, 13:20
Actualizat: 26 05. 2013, 13:29