Bilașco, spre CFR

Atacantul Unirii, Marius Bilașco, are șanse mari să devină liber
de contract pentru că nu și-a mai primit salariul de patru luni! În
aceste condiții, el a fost deja contactat de șefii din Gruia pentru
un transfer.
Clujenii mai au doi atacanți de careu apți până la finalul lunii
septembrie, Cristi Bud și Lacina Traore, și caută variante pentru
a-și întări ofensiva.

După ce Victoraș Iacob a refuzat în mai multe rânduri să vină la
CFR, șefii campioanei s-au reorientat spre Junior Moraes.
Președintele Gloriei, Jean Pădureanu, a cerut însă 1,3 milioane de
euro pentru un transfer, preț considerat mult prea mare de Arpad
Paszkany. Clujenii au renunțat și au studiat alte variante din Liga
I. În cele din urmă, s-au oprit la Marius Bilașco (29 de ani).
Atacantul cu 50 de goluri marcate în 257 de partide în Liga I are
șanse foarte mari să fie declarat în curând liber de contract.
Acesta nu și-a mai încasat salariul de patru luni și, la revenirea
de la Split, va depune memoriu la LPF.

Înlocuitor pentru
Kone și Traore

Potrivit unor apropiați ai șefilor din Gruia, Bilașco și-ar fi dat
acordul pentru a juca la clujeni. Jucătorul Unirii este văzut ca o
soluție pe termen lung la CFR, mai ales că Yssouf Kone mai are
contract numai până în iunie 2011, iar Lacina Traore ar urma să fie
vândut în cazul în care va avea evoluții convingătoare în grupele
Ligii. Bilașco a mai fost dorit în ultimul timp de Steaua și Rapid,
dar a preferat să rămână la Urziceni la insistențele lui Mihai
Stoica.

Înlocuitor pentru
Mandorlini? Napoli vine la Sportul – CFR!

Andrea Mandorlini riscă să fie demis dacă nu învinge vineri Sportul
Studențesc. Nicolo Napoli este numele vehiculat pentru înlocuirea
lui Mandorlini în cazul în care acesta va fi dat afară. De remarcat
că Napoli este așteptat vineri să asiste la meciul din Regie. Dan
Petrescu este, de asemenea, pe lista campioanei.

Publicat: 18 08. 2010, 08:35
Actualizat: 18 08. 2010, 14:29