Bilanțul lui Lăcătuș: „Am avut rezultate oriunde am fost”

Marius Lăcătuș s-a decis: va pleca de la Vaslui și se va stabili
în Spania, împreună cu familia.
Informația a fost prezentată în exclusivitate de ProSport
încă de acum o săptămână,
însă „Fiara” a așteptat
finalul de sezon pentru a nu strica atmosfera în vestiar. Fosta
glorie a Stelei are însă câteva regrete: putea face mai mult la
Vaslui

„Da. Voi pleca de la Vaslui. Voi pleca cu familia și
asta-i tot. Ă‚sta-i motivul. Chiar dacă unii nu le apreciază, eu am
făcut rezultate pe oriunde am fost. Cred că se putea obține mult
mai mult la Vaslui, dar asta este”,
a declarat Marius
Lăcătuș la gsptv

În continuare, antrenorul Vasluiului susține că jocurile de
culise au împiedicat echipa din Moldov să-și treacă primul trofeu
din istorie: „Mie mi s-a transmis că dacă se va ajunge la
penalty-uri acestea se vor bate acolo unde e peluza CFR-ului. Să vă
uitați pe înregistrare, arbitrul nu are nicio intenție de a trage
la sorți. Aruncă moneda în fața asistentului înainte ca cei doi
căpitani să ajungă la el. După modul în care s-a jucat, nu trebuia
să ajungem până acolo”,
a mai spus antrenorul Vasluiului,
care a mai comentat și declarațiile lui Cristi Chivu, după ce
căpitanul „tricolorilor” a spus că România n-are valoare:
„Eu îl apreciez foarte mult pe Cristi Chivu. Sunt
declarațiile lui, și le asumă. Poate că el nu știe îndeaproape
modul în care s-a luptat în acest campionat, dar poate că, pur și
simplu, el e obișnuit cu un alt nivel”

Publicat: 28 05. 2010, 20:55
Actualizat: 29 05. 2010, 08:36