„Bicfalvi, Pleșan, Andrei Ionescu și Pedriel nu vor juca cu Vasluiul!”

Mâine Steaua va începe returul de campionat, într-un meci acasă împotriva celor de la FC Vasluii. Tehnicianul "roș-albaștrilor", Marius Lăcătuș a trecut în revistă indisponibilitățile din lot și speră ca fotbaliștii pe care îi va trimite în teren să dea totul pentru o victorie, având în vedere că vor da piept cu un adversar destul de dificil.

"Toate meciurile pe care le avem de disputat sunt foarte importante. Ne dorim să începem cu o victorie, care să ne dea liniște pentru meciurile care vor veni. Vom întâlni un adversar foarte puternic, cu jucători bine organizați. Sper că fotbaliștii mei vor da totul pe teren și vom debuta cu dreptul. Nu vor face parte din lot jucătorii care nu s-au pregătit în ultimul timp Bicfalvi, Pleșan și Andrei Ionescu, Pedriel, Cezar(portarul care va juca la echipa secundă). Se poate chiar dacă începi prost să-ți revii. Sezonul trecut am început returul prost, am pierdut la Iași, dar după aceea ne-am revenit și am reintrat în cele din urmă în lupta pentru titlu.", a spus Lăcătuș la conferința de presă.

Publicat: 26 02. 2009, 13:08
Actualizat: 26 02. 2009, 13:16