Bergodi:** „Noi dăm tonul”

Emeric Ienei avea o vorbă în anii în care antrenat marea echipă a Stelei: „Ce ne interesează cum joacă adversarul? Să-și facă ei tactica în funcție de echipa noastră, nu Steaua după ei”. Pe undeva, pe aceeași idee merge acum Bergodi.

„Nu știu de ce am fost caracterizat ca un antrenor căruia îi place mai mult să se apere. Poate că vin din Italia. Dar nu e deloc așa! Mie îmi place să atac. Și asta voi face la Steaua”, și-a exprimat gândurile antrenorul. Meciul cu Ujpest a fost pregătit în cele mai mici detalii, dar detalii construite pe tactica Stelei și nu pe cea a adversarului. „Atenție, noi dăm tonul, ritmul jocului”, le-a spus în vestiar italianul. Bergodi nu le-a pus niciun dvd cu ungurii, le-a explicat la tablă cele mai tari puncte ale adversarului și în rest a discutat individual cu elevii săi ce trebuie să facă. A trecut poate foarte mult timp de când Steaua nu a mai avut un asemenea antrenor care nu își mai face tactica după cea a adversarului, iar pe Ienei îl încântă acest lucru.

„E o mentalitate sănătoasă. Poți să ai și 1000 de dvd-uri cu jocurile Barcelonei pentru că tot catalanii vor fi mai valoroși. Trebuie doar să gândești cum ai putea să pui probleme, dar atenție, nu distrugând jocul, ci construindu-l”, a spus fostul tehnician. Ienei spune că în anii de glorie ai Stelei, el îi cerea cameramanului să-i prezinte două tipuri de montaje. „Unul conținea fazele în care echipa respectivă se apăra, iar celălalt faze când formația respectivă ataca. Nicio casetă nu dura mai mult de 20 de minute. Dacă aceste ședințe sunt lungi, jucătorul cască de plictiseală”, a mai precizat Ienei.

Ultimele noutăți la Steaua

Florin Lovin a semnat un contract pe trei ani cu TSV Munchen și va câștiga 200.000 de euro pe an. Steaua va primi 500.000 de euro în schimbul său, bani care vor ajunge la Dumitru Sechelariu, conform unei înțelegeri cu patronul Gigi Becali.

Nicoliță: „Mă voi lupta pentru un post de titular”

Bănel Nicoliță a precizat pe site-ul oficial al clubului că deocmadată va rămâne la Steaua pentru a-și recâștiga postul de titular. „Nu vreau să plec din postura unui jucător de care nu mai este nevoie. Steaua mi-a oferit tot ce am în viață acum și nu se pune problema să plec vreodată de aici pe ușa din spate. Faptul că am început sezonul pe banca de rezerve mă determină să mă pregătesc mai bine, să-i demonstrez antrenorului că merit să fiu folosit și voi da tot ce am mai bun atunci când se va apela la mine”, se arată într-o declarație acordată de Nicoliță site-ului oficial. Surse Prosport susțin însă că Bănel Nicoliță e foarte deprimat pentru faptul că nu mai prinde primul 11.

Publicat: 19 07. 2009, 08:15
Actualizat: 19 07. 2009, 08:17