Becali vede cum se umflă conturile!** În vară a fost aproape de ADIO, acum e unul dintre steliștii cu cea mai mare explozie. Cu cine se bate pentru supremație

Steaua este aproape de titlul cu numărul 24, câștigat după șapte ani de secetă. Apropierea sărbătorii din Ghencea, dar mai ales parcusul excelent din primăvara europeană au dus la explozia cotelor celor mai importanți jucători ai Stelei.

Dacă Rusescu și Chiricheș rămân cei mai bine cotați steliști, un alt jucător a înregistrat una dintre cele mai mari explozii pe piața transferurilor. Cei de la transfermarkt au upgradat datele în ceea ce privește Steaua, iar în topul creșterii se evidențiază Latovlevici, care este depășit doar de Chipciu.

Dacă în cazul mijlocașului nu este chiar o surpriză, având în vedere nu doar prestația din acest sezon, dar și postul pe care joacă, unul cu mai mare vizibilitare, surpriza vine însă din partea fundașului stânga.

Latovlevici are o cotă de invidiat pe site-ul de specialitate amintit. Lato a ajuns să coste 2.800.000 de euro, cu 800 de mii mai mult decât în urmă cu șase luni. Creșterea lui Lato este depășită doar de cifrele lui Chipciu, cel care și-a adăugat în dreptul cotei 900 de mii de euro.

Latovlevici a fost unul dintre oamenii de bază în campania europeană a Stelei, în acest sezon. Fundașul a înscris cu Molde, în deplasarea din grupe, dar golul care va rămâne în memoria fanilor va fi cel cu Ajax, de pe National Arena, gol care a deschis drumul Stelei spre calificarea în optimi.

Steaua a fost aproape să renunțe la Latovlevici în urmă cu un an, atunci când fundașul a fost la un pas să semneze cu Saint Etienne. Francezii au oferit atunci 1 milion de euro, dar Becali nu a fost de acord cu suma. La fel s-a întâmplat și în cazul ucrainenilor de la Volin Luțk, atunci când patronul Stelei a cerut cu 500 de mii de euro mai mult decât oferea echipa lui Bicfalvi.

„Latovlevici a avut o evoluție de excepție și sper ca echipele care l-au urmărit să-și întoarcă din nou privirile spre el. Cluburile care l-au dorit insistent n-au putut plăti, iar cele importante încă îl mai urmăresc, să confirme. Dacă va continua să joace așa și să confirme, cu siguranță va face pasul într-un campionat important”, a declarat Florin Iacob, impresarul fotbalistului, după meciul cu Ajax, când „Lato” a avut o prestație remarcabilă.

Publicat: 03 05. 2013, 17:36
Actualizat: 03 05. 2013, 17:37