Becali s-a întâlnit cu echipa!** „Luați titlul, sau stricăm prietenia!”

Gigi Becali a avut prima întrevedere cu jucătorii Stelei, de la ieșirea din închisoare. Patronul spune că a făcut o analiză a jocului vicecampioanei din ultimul timp și susține că le-a trasat un obiectiv clar: câștigarea titlului de campioană.

"Le-am spus că mă așteptam de la ei să lupte, să-mi aducă bucurii, ceea ce nu s-a întâmplat din cauza rezultatelor. Chiar tot nu vă pot spune, pentru că sunt chestii din bucătăria noastră internă. Am făcut o analiză a ceea ce s-a întâmplat cât am lipsit. Totul s-a terminat printr-o despărțire amiabilă, am rămas prieteni. Dar le-am spus, `e ultima oară când ne despărțim râzând și glumind, dacă nu câștigați campionatul, stricăm prietenia` ", a spus patronul din Ghencea, la gsptv.

Latifundiarul a vorbit și despre reacția exagerată a lui Goian, care i-a băgat mâna în gât lui Ghionea la meciul de la Mediaș: "Jucătorii se mai înjură, se mai și lovesc, își dau o palmă, dar nu în timpul meciului, în fața camerelor, că ne facem de râs."

Pentru moment, nu se pune problema ca Lăcătuș să fie înlăturat: "Nu le tai din salarii, cred că le ajunge că nu primesc prime. Nu umblu eu la salarii deocamdată.I-am spus lui Marius că vreau să ia campionatul, i-am zis că nu are niciun rost să discutăm de scaunul lui, pentru că mă aștept să luăm titlul"

Perioada din arest l-a schimbat pe Becali, care nu vrea să se răzbune pe CFR și Paszkany: "M-a sunat Mureșan să-mi zică `La Mulția Ani!`, imediat cum am ieșit. I-am transmis să-i spună lui Paszkany că nu am nimic cu el, mi-a trecut supărarea, eu nu țin dușmănie!"

Publicat: 20 04. 2009, 18:13
Actualizat: 20 04. 2009, 19:45