Becali: „POATE doar dacă vine Apocalipsa rămân eu fără bani”

Gigi Becali este convins că va depăși criza financiară fără să fie nevoit să renunțe la cele mai de preț avuții. Patronul Stelei spune că ar renunța la Steaua abia după ce ar vinde Palatul din Aleea Alexandru și că acest lucru se poate întâmpla doar dacă va rămâne fără nicun ban. Gigi știe și ce ar trebui să se întâmple pentru ca el să înceapă să se teamă pentru averea sa: să vină sfârșitul lumii.

"Mi-a zis un prieten că a citit că vreau să vând Palatul pentru 22 de milioane de euro. I-am zis `Pai ce, bă, vând coroana?! Asta e ordinea: Casa mea, Steaua și după vine Palatul. Să fie clar, dacă e să vând Steaua, asta se va întâmpla abia după ce dau Palatul. Dacă se va scufunda Pământul, dacă vine sfârșitul lumii, poate atunci nu o să mai am eu bani. Daca toată lumea o sa fie săraca, atunci s-ar putea să rămân eu fără bani!", a spus Gigi Becali la gsptv.

Publicat: 29 01. 2009, 20:29
Actualizat: 29 01. 2009, 23:01