Becali l-a impus în echipă pe puștiul Vlad, Dică a avut un mesaj clar pentru Niță. Explicația primită de portar

Scos de patron din primul 11 pentru meciul cu Viktoria Plzen, Florin Niță (30 de ani) a primit, sâmbătă, o explicație publică, dar și un mesaj clar din partea antrenorului Nicolae Dică: „nu are de ce să fie supărat, aceasta a fost strategia”.

Finanțatorul vicecampioanei l-ar fi vrut pe puștiul Andrei Vlad titular în meciul cu CSM Poli Iași (0-1), dar Dică nu l-a ascultat, iar Gigi Becali și-a impus punctul de vedere pentru meciul din Cehia. L-a scos din poartă pe Niță, i-a oferit șansa debutului european portarului adus de la Craiova, iar goalkeeper-ul titular a rămas pe bancă și nu a primit nicio explicație din partea lui Dică.

Sâmbătă, antrenorul FCSB-ului a fost întrebat despre situația creată, a oferit exemplele lui Budescu și Tănase, care au rămas pe bancă împotriva Viktoriei, și i-a transmis lui Niță că nu are niciun motiv să fie supărat: „Niță nu ar trebui să fie afectat din cauza faptului că nu a fost titular la Plzen, pentru că și Budescu a fost rezervă, și Tănase a fost rezervă și Gnohere a fost rezervă, Pintilii a rămas acasă, Teixeira, la fel. Am avut o strategie pe care am folosit-o la acest meci și Niță nu are de ce să fie supărat”, a spus Dică, într-o conferință de presă.
 

Publicat: 25 11. 2017, 15:37
Actualizat: 25 11. 2017, 15:54