Becali i-a făcut o nouă ofertă lui Wesley:** „E de nerefuzat! Nici nu se aștepta la asta!”

După ce Steaua a înregistrat la LPF transferul lui Alexandru Chipciu de la FC Brașov, un alt jucător este foarte aproape de a semna cu roș-albaștrii.

Gigi Becali a dezvăluit ultima ofertă pe care i-a făcut-o lui Wesley și cum a reușit să mai scadă 100.000 de euro din prețul acestuia.

„Am făcut o ofertă de nerefuzat pentru Wesley. Contractul va fi pe un an și jumătate. El nu se aștepta să îi fac această ofertă. Pe mine nu mă interesează câți impresari are, oferta mea e de nerefuzat. Nu ne grăbim să îl luăm pe Wesley. Porumboiu trebuia să se înțeleagă azi cu Bicfalvi, dar mi-a zis că e supărat pe multe lucruri din fotbal iar eu am fost singurul care l-a înțeles. A făcut un efort prea mare, a dat salarii de 450.000 de euro – prea mult pentru România. Nu e normal să dai așa salarii. Înseamnă că numai salariile îl costa 10-12 milioane de euro pe an.

Wesley e cu un picior la Steaua. Mi-a scăzut 100.000 de euro din suma de transfer plus Bicfalvi. O să îi dau 900.000 de euro TVA inclus. Suta care mi-a scăzut-o Porumboiu i-o dau lui Wesley. Bicfalvi are 2750 de euro pe lună la Steaua, îi făcuse Argăseală contract nou cu 10.000 de euro pe lună, dar i-am zis să nu i-l înregistreze. Dacă se duce la Vaslui, ia 15.000 de euro. Cum să nu te duci? Noi l-am tot așteptat, dar uite că nu a confirmat. El e băiat cuminte, nu are probleme cu tentațiile. El stă acasă și pictează în timpul liber”, a declarat Gigi Becali la gsptv.

Publicat: 27 12. 2011, 20:16
Actualizat: 27 12. 2011, 20:17