Becali face revoluție în vară. A anunțat oficial transferurile de 10 milioane €. Cum ar putea arăta Steaua în sezonul următor

Gigi Becali a anunțat lista cu jucătorii pe care și-i dorește în vară, în cazul în care Steaua va reuși să câștige un nou titlu. Este vorba despre 7 ținte, toate din campionatul intern. ProSport vă face o prezentare a celor 7 jucători la care a făcut referire Gigi Becali.

Patronul Stelei a avut o intervenție la DigiSport în care a anunțat și o listă cu jucătorii pe care și-i dorește în vară. Vizate sunt posturile deficitare, în condițiile în care în vară vor pleca mai mulți jucători, printre care Arlauskis, Rusescu, Bourceanu sau Prepeliță. Cu ultimul încă se poartă negocieri pentru prelungirea contractului, dar ar putea pleca Tănase. În locul lor, Becali vrea să-i aducă pe Veselovsky, Tade, Tamuz, Alcenat, Teixeira, Budescu și De Amorim. Toți cu experiență în Liga 1 și cu evoluții consistente.

În ciuda numărului mare, prețul pe care Steaua ar urma să-l plătească n-ar fi exagerat. Jucătorii aduși în discuție vin de la cluburi cu probleme sau devin liberi la finalul acestui sezon. Cele mai costisitoare achiziții ar putea fi Budescu și De Amorim, jucători legitimați la Astra. Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor, este condamnat la închisoare, dar este de așteptat să țină la prețul celor doi.

În rest, Alcenat și Teixeira rămân liberi de contract în vară, în timp ce Toto Tamuz ar putea fi lăsat să plece, deoarece are salariul mare, iar Petrolul se confruntă cu serioase probleme financiare. De asemenea, Tade ar putea fi lăsat să plece în vară, în condițiile în care CFR are șanse mici să se salveze, după penalizarea de 24 de puncte.

  • Gregory Tade (28 de ani)- atacant, „aripă” – 1,3 milioane de euro. Data la care îi expiră contractul: 30 iunie 2016
  • Robert Veselovsky (29 de ani) – portar – 450.000 de euro. Contract: 30 iunie 2016
  • William De Amorim (23 de ani)- aripă stânga, mijlocaș ofensiv, aripă dreapta – 1,7 milioane de euyro. Contract: nu există date oficiale
  • Toto Tamuz (27 de ani) – atacant – 1,9 milioane de euro – Contract: 30 iunie 2016
  • Jean Sony Alcenat (29 de ani) – fundaș dreapta – 1,7 milioane de euro – Contract: 30 iunie 2015
  • Filipe Teixeira (34 de ani) – mijocaș ofensiv, „aripă” dreapta – 450.000 de euro. Contract: 30 iunie 2015
  • Constantin Budescu (26 de ani) – post: al doilea vârf – cotă pe transfermakrt: 2,7 milioane de euro. Data la care îi expieră contractul: 30 iunie 2017

Cum ar putea arăta Steaua după cele 7 transferuri: Veselovski – Alcenat, Papp, Varela, Guilherme – Filip, Breeveld – Teixeira, Budescu, Chipciu – Tamuz

10,2 milioane de euro este cota cumulată a celor 7 jucători vizați de Gigi Becali pentru transfer

Publicat: 08 05. 2015, 08:41
Actualizat: 08 05. 2015, 08:42