Becali: „Dică e cel mai mare antrenor al Stelei din ultimii 25-30 de ani. E de trei ori mai mare decât Reghecampf”. Răspunsul lui Reghe

Din Emiratele Arabe Unite, unde se luptă cu Al Wahda pentru titlul de campion, Laurențiu Reghecampf (42 de ani) a comentat o declarație foarte îndrăzneață făcută de Gigi Becali în urmă cu câteva săptămâni. Atunci, finanțatorul FCSB l-a pus pe Nicolae Dică peste Reghecampf și Olăroiu, afirmând că „Dicanio” e „cel mai mare antrenor din ultimii 25-30 de ani ai Stelei”.

„Este mai mare de trei ori ca Reghecampf”, a declarat omul de afaceri, iar cuvintele lui Becali par că nu l-au deranjat pe Reghe, care consideră că afirmația lui Becali nu e mai mult decât o încercare de a-i da încredere lui Dică și de a-l pune pe fostul mijlocaș într-o lumină cât mai bună: „Am văzut că declarația asta a făcut ceva vâlvă în țară. Gigi Becali nu va uita niciodată că eu și el am fost unul și același, când a avut probleme. Am fost acolo când i-a fost cel mai greu. Oamenii care trec împreună prin asemenea momente și se au unul pe altul la greu vor avea toată viața o legătură specială. Eu și Anamaria am considerat clubul Steaua ca și cum era clubul familiei noastre. Nu am profitat, nu am încercat să ne îmbogățim, am făcut exact ceea ce ar fi făcut Gigi dacă era în libertate. Altfel, e firesc ca Gigi să-și apere și să-și laude oamenii care sunt acum lângă el. Așa a făcut mereu. Cu fiecare. Deci, ca să punem capăt speculațiilor, relația mea cu Gigi Becali este una atât de puternică încât oricât încearcă cineva să o distrugă nu va reuși niciodată”, a spus Reghecampf, pentru Fanatik.

„Dică este cel mai mare antrenor din ultimii 25-30 de ani ai Stelei. Este mai mare de trei ori ca Reghecampf. A calificat Steaua în primăvara europeană cu două etape înainte de final. El este mai mare și ca Olăroiu”, e declarația prin care Becali a uimit.

Publicat: 08 12. 2017, 18:03
Actualizat: 08 12. 2017, 18:28