Becali anunță „revoluția”: „În 2-3 ani o să mă bat cu Europa, cu Real Madrid și cu Barcelona și o să-i bat la București. O să vând un jucător cu mai mult de 100 de milioane de euro”

Piața transferurilor din acastă vară, atunci când s-au aruncat sume enorme pe transferuri, pare că l-a ambiționat pe Gigi Becali să anunțe tranferuri inimaginabile pentru România. Finanțatorul FCSB-ului a anunțat că plănuiește ca în 3-4 ani să vândă un fotbalistul în schimbul sumei de 100 de milioane de euro!

Dennis Man, Florinel Coman sau Florin Tănase sunt jucătorii pe care Becali plănuiește să-i vândă pe bani mulți: „O să vedeți în următorii 3-4 ani, acum vreau o nouă etapă. Deci nu mai merge cu ce a mers până acum în fotbal. Lumea are miliarde multe și cum se băteau înainte gladiatorii pe arene și bogații se distrau, acum lumea se distrează la fotbal. Și pentru asta se plătesc miliarde și eu am înțeles acest lucru și iau eu miliardele de la ei și mă bat cu ei. În 2-3 ani o să mă bat cu Europa, cu Real Madrid și cu Barcelona și o să-i bat la București, asta o să vedeți. Și o să vând cu 100, 150 de milioane, eu, Becali. Nu am spus niciodată asta, dar acum, da. O să vând un jucător cu mai mult de 100 de milioane”, a declarat Becali la DigiSport. 

Becali și-a continuat discursul și a anunțat vrea să se bată cu echipele mari ale Europei: „Florinel Coman nu-i mai bun ca Mbappe, dar are talent mai mare. Nu-i pun nicio presiune lui Coman pe cap, e atât de puternic caracter. Când îl lauzi, devine și mai bun. O să ajung eu și în finală de Champions League. Ce fac eu acum e o combinație de fotbal și business. Eu am har și am simțit asta. Unii au înnebunit, nu mai știu ce să facă cu banii, că au sute de miliarde și concurența dintre ei va face să câștigăm noi bani. Eu sunt Becali, nu există pentru mine om puternic. Pentru mine nu există superior, decât călugării și oamenii care au viață sfântă. În rest, oameni bogați, nu mă interesează. Când o să dau un jucător cu 100 de milioane o să vreau toată lumea să plece capul. Nu mai mult, să plece capul”, a adăugat finanțatorul clubului. 

Publicat: 01 11. 2017, 12:06
Actualizat: 01 11. 2017, 12:07