Becali a insistat pentru Băluță, dar nu l-a observat pe ‘Verratti de Oltenia’: „E cea mai strălucitoare ‘bijuterie’ a Craiovei!”. Fotbalistul cotat la doar 600.000 de euro

Oltenii l-au cedat pe Andrei Ivan în Rusia, Krasnodar achitând trei milioane de euro pentru atacantul român, iar Gigi Becali a insistat în aceste zile pentru Băluță, fotbalist cotat tot la trei milioane. Patronul FCSB nu l-a remarcat însă pe Vladimir Screciu, puștiul care impresionat sezonul trecut în tricoul alb-albastru și are un start bun și în această stagiune.

Tânărul mijlocaș defensiv, care poate juca și ca fundaș central, este apreciat în presa din Italia. Jurnaliștii de la tuttomercatoweb.com au fost atât de impresionați de calitățile lui Screciu încât l-au comparat cu Marco Verratti, fotbalistul de 45 de milioane de euro al lui PSG.

„Are doar 17 ani, dar este extrem de inteligent din punct de vedere tactic și este puternic pe picioare. Vladimir Screciu este cea mai strălucitoare ‘bijuterie’ a Craiovei. La modul cum se comportă pe teren aduce aminte de Verratti, deși nu este la același nivel din punct de vedere tactic. Are însă suficientă inteligență tactică pentru a fi metronomul fazelor defensive”, au notat italienii.

Screciu a jucat în toate cele cinci partide disputate până acum în campionat, însă nu a fost folosit de Devis Mangia în cele două confruntări cu AC Milan din preliminariile Europa League.

600.000 de euro este cota de piață a lui Screciu, conform transfermarkt.de

Publicat: 12 08. 2017, 14:02
Actualizat: 12 08. 2017, 14:03