Becali a anunțat două super-transferuri: „M-a convins Reghe, gata!”** Chima și „PERLA” Vasluiului, țintele Stelei

Reghecampf l-a convins în sfârșit pe Becali. Cei doi s-au întâlnit astăzi, la Palat, pentru a pune la punct strategia pentru sezonul viitor.

Chiar dacă transferul lui Alibec are șanse mari să se realizeze, acesta nu va fi singurul vârf adus de Steaua în pauza de vară. Preferatul tehnicianului, Daniel Chima, e văzut drept soluția ideală, iar roș-albaștrii vor relua negocierile cu Molde.

E un atacant pe care și eu l-am remarcat în Europa League. A jucat contra noastră. Îi place mult lui Reghe. Mi-a spus Reghe de acum trei zile că ne trebuie un asemenea atacant ca să facem față în Liga Campionilor.„, a spus Becali, la DigiSport.

Daniel Chima a fost primul jucător vizat de staff-ul Stelei pentru un transfer, în această iarnă. Vârful de 21 de ani, care are și cetățenie norvegiană, a fost cotat de fosta adversară a Stelei la două milioane de euro, în timp ce partea română a vrut să ofere în schimbul acestuia doar un milion de euro și 20 la sută dintr-o eventuală revânzare, după cum a scris ProSport încă din decembrie.

38 de meciuri a evoluat Daniel Chima Chukwu pentru echipa nordică, în acest sezon, în toate competițiile

11 goluri a marcat vârful de 21 de ani pentru Molde, în toate competițiile

52 de partide a evoluat Chima pentru Molde din 2010, în competiția internă, reușind să marcheze de 12 ori

Cota de piață a lui Daniel Chima Chukwu este de 900.000 de euro (transfermarkt.de)

Operațiunea Nicolae Stanciu?

Pe lângă Chima, Steaua mai pregătește un transfer important, iar toate datele îl recomandă pe Nicolae Stanciu, de la Vaslui, deși patronul din Ghencea nu a nominalizat nimeni. Fotbalistul de 19 ani a avut un sezon de excepție, în ciuda faptului că echipa moldavă s-a zbătut în mediocritate. În condițiile în care Adrian Porumboiu nu mai vrea să investească în echipă și știută fiind relația extrem de bună dintre cei doi patroni, există șanse importante ca afacerea să se realizeze.

O să mai iau un jucător, mijlocaș ofensiv. Are aceeași vârstă cu Iancu și eu cred că e cel mai bun produs. E mai bun ca Iancu. Ne-am pus de acord deja, dar nu vă spun numele, că se supără patronul și nu mi-l mai dă. Jucătorul nu a semnat încă, pentru că nu e în România (n.r. Nicolae Stanciu este la Londra, acolo unde echipa de tineret va disputa în această seară un amical cu formația similară a Angliei) . Nu spun despre cine e vorba.„, a mai spus Becali.

Publicat: 21 03. 2013, 19:08
Actualizat: 21 03. 2013, 19:35