Batin și Kapetanos, pe lista Stelei! Grigoraș: „Nu mă deranjează deloc!”

Calificarea în Ligă a declanșat alarma în Ghencea, acolo unde oficialii sunt într-o luptă contra-cronometru pentru a definitiva lotul pentru cupele europene.

Dintre cei 11 jucători aflați pe lista roș-albaștrilor, cel mai aproape de a semna este Wesley, dar Reghecampf simte în continuare nevoia ca atacul să fie întărit. Tehnicianul consideră că departamentul ofensiv e marea problemă, pentru că Nikolic este accidentat, iar Piovaccari nu are rival. Antrenorul și-l dorește cu orice preț pe Pantelis Kapetanos, grecul fiind acum sub contract cu CFR Cluj. Însă, deși s-a crezut că poate pleca gratis, acum ardelenii doresc câteva sute de mii de euro în schimbul vârfului: „Ne-am hotărât să dăm maximum 300.000 de euro pe el. Reghe îl place mult de tot, a și jucat pentru Steaua, știe care sunt cerințele!”, au dezvăluit  surse apropiate campioanei, în ProSport. Pe lângă aducerea grecului, există interes și pentru Batin, un alt jucător aflat în curtea CFR-ului. Discuții decisive în privința celor doi se vor purta în următoarele zile.

Petre Grigoraș nu exclude trecerea celor doi în Ghencea și consideră că astfel de oferte nu fac altceva decât să îi ambiționeze pe fotbaliștii aflați sub comanda lui.

Nu mă deranjează absolut deloc, chiar aș vrea să aibă toți jucătorii oferte. E o motivație în plus și pentru ei, să demonstreze că într-adevar sunt valoroși. Daca se va concretiza ceva, va fi la nivel de conducere.„, a spus Petre Grigoraș, antrenorul CFR-ului.
 

Publicat: 31 08. 2013, 14:36
Actualizat: 31 08. 2013, 17:49