Bastonul de mareșal stă în ranița unui soldat!** Povestea omului care a stins lumina în Giulești: redebut cu succes în Liga I, după 13 ani!

Antrenorul care a „stins lumina” în Giulești, Valentin Sinescu are o istorie interesantă pe banca Astrei, acesta fiind părtaș la cele mai importante evenimente din viața clubului ploieștean, mutat acum de Ioan Niculae la Giurgiu. Sinescu a fost jucător la Astra, în liga a II-a, acum aproape 20 de ani, apoi a devenit secundul lui gabi Stan, fiind pe bancă la promovarea în Liga I, prima din istoria clubului, în 1998! Atunci, la capătul primului sezond e liga I, Sinescu a fost și „principal”, pentru 3 runde, el debutând cu un eșec la Onești (în 22 mai 1999, scor 0-2), apoi a pierdut și la Ploiești, 5-1 cu rapid (eșec pe care l-a „răzbunat” acum) și a bifat un succes, scor 1-0, la Reșița, tot acum 13 ani, cu un gol marcat de Caraman, de la jumătatea terenului, pentru Astra!

De la futsal la birou

Valentin Sinescu a plecat apoi de la Astra, ca secund al lui Costică Ștefănescu în Qatar, începându-și apoi cariera de „principal” la echipe prahovene de liga a III-a, precum Tricolorul Breaza, Conpet, Carpați Sinaia, Petrolistul Boldești și Petrolul Teleajen, pe care a promovat-o din județ. Un moment interesant din cariera sa este în anul 2004, când este principal în Liga I de futsal, la echipa Gomonth Ploiești! La Astra s-a întors ca secretar general al clubului, „plecând” de la un salariu de 2500 de ron, a fost în paralel și secund, în ultimii ani, iar acum a ajuns la un contract de circa patru ori mai mare, Ioan Niculae acordându-i „bonus de principal” și încrederea, cel puțin până la iarnă, patronul Astrei fiind convins că a găsit în „ranița unui soldat , bastonul de mareșal”.

Exemplul tatălui

Pasiunea pentru sport a lui Valentin Sinescu este moștenită de la ttăl său, Eugen Sinescu, care, și acum, câștigă medalii pe bandă rulantă la campionatele naționale și internaționale pentru veterani, la tenis de masă! Eugen Sinescu a luat un argint la Cupa Mondială, la Istanbul, la categoria „peste 70 de ani”, chiar luna trecută, când România învingea Turcia, în același oraș!
Și Sinescu jr. face sporturi „complementare”, nu de puține ori el fiind văzut în Parcul Șahiștilor din orașul Ploiești, unde „încinge” câte o partidă de șah, fiind foarte greu de învins.

Logodit cu prima arbitră FIFA din România

Valentin Sinescu are, cel puțin un aspect interesant și în viața personală, el fiind logodit cu Maria Pătrașcu, prima arbitră cu ecuson FIFA din România. Sinescu este un „apropiat” al Astrei, la propriu, el fiind angajat, într-o perioadă în Rafinărie (este inginer de profesie și a asigurat și un post de traducător, pentru delegațiile străiune, deoarece cunoaște mai multe limbi străine, pe care le vorbește fluent) și locuiește la doar 2-3 minute de mers pe jos de stadionul din Ploiești al echipei.

Publicat: 06 11. 2012, 17:07
Actualizat: 06 11. 2012, 17:11