Bam, bam, bam. Un jucător din Liga 1 se consideră cel mai bun din Africa: „La anul câștigăm Cupa Africii”.

  • Narcisse Bambara de la „U” Cluj crede că Burkina Faso se poate transforma din vicecampioană în campioana Africii, în ianuarie.
  • Liga 1 va trimite cinci jucători la Cupa Africii: Varela, Nuno Rocha (ambii de la Insulele Capului Verde), Ben Youssef (Tunisia) și Dore (Congo).

Cupa Africii devine o competiție interesantă și pentru conducătorii din Liga 1. Competiția ce va începe în 15 ianuarie și se va disputa în Guineea Ecuatorială ar putea propune mai mulți africani pentru cluburile românești, dar ar putea aduce și oferte pentru cei care dețin deja jucători africani. Steaua va fi reprezentată de Varela, coleg la naționala Insulelor Capului Verde cu „olteanul” Nuno Rocha. Tunisia îl va avea pe Ben Youssef , de la Astra, iar Congo va juca în atac cu CFR-istul Dore.

Șansele cele mai mari la câștigarea competiției le are însă Narcisse Bambara (foto mic), de la „U” Cluj, naționala din Burkina Faso, la care joacă fundașul stânga fiind vicecampioana în exercițiu. „Cupa Africii înseamnă totul pentru orice jucător african. E ca și Cupa Mondială. Pentru mine e cea mai puternică competiție”, spune Bambara, care e sigur că naționala sa poate fi peste cele din Camerun, Coasta de Fildeș sau Ghana.

„Putem câștiga Cupa la anul. În 2013 am terminat pe locul 2, dar acum avem mai multă experiență. Avem cei mai buni jucători din Africa. Pitroipa, Bakary Kone, de la Lyon, Bertrand Traore, care joacă la Chelsea. Sunt jucători foarte buni”, se laudă burkinabezul.

Duel cu Aubameyang

Burkina Faso face parte dintr-o grupă cu Gabon, Guineea Ecuatorială și Congo. Primul este cel mai dificil adversar, spune Bambara, care îl va înfrunta pe Aubameyang, golgheterul Borussiei Dortmund. „Gabon este cel mai dificil adversar din grupă. Jucăm contra lui Aubameyang, de la Borussia Dortmund. Am jucat contra lui în calificări și am făcut 1-1 acasă. E un jucător extraordinar, cu mare viteză”, îl caracterizează jucătorul lui „U” Cluj.

„U” – CFR, la Cupa Africii

Bambara se va duela și cu Ferebory Dore, de la CFR, în grupa A. Jucătorul Universității glumește și îi transmite de pe acum că îl va învinge. „Am mai jucat contra lui Dore. Pentru mine e fotbal și îi tratez pe toți adversarii la fel. Îi transmit baftă, dar să câștige Burkina Fasso”, spune Bambara, care visează și el la un transfer într-un campionat de top, după Cupa Africii. „E și o competiție care mi-ar putea aduce un transfer într-un campionat mai puternic. Toți jucătorii africani se gândesc la asta. Sunt fericit în România, dar oricine vrea să joace la echipe mai mari”, a declarat fundașul adus de Concordia Chiajna în România.

Publicat: 17 12. 2014, 08:19
Actualizat: 18 12. 2014, 17:13