Bâlbă vrea în Intertoto!

Chiar dacă mai are contract cu Poli Iași până în 2011, Ionuț Bâlbă a recunoscut că își dorește să plece la un club cu nume din România.

„În campionatul următor poate atacăm și noi cel puțin locul de Cupa UEFA Intertoto. Mi-aș dori să joc cu Poli într-o cupă europeană înainte să plec”, a spus Bâlbă, care a admis totodată că, deși nu este foarte hotărât, ar putea să părăsească gruparea ieșeană. „Dacă ar fi să plec de la Iași, mi-aș dori să merg la un club puternic din țară, pentru a evolua într-o cupă europeană. Nu sunt însă disperat să plec de la Poli. Sunt sub contract cu acest club și mă simt bine aici”.

Referitor la obiectivul propus pentru următorul sezon, golgheterul Politehnicii din ultimele ediții a afirmat: „Dacă va fi să rămân, sper să dau zece goluri în campionatul următor. Acesta a fost obiectivul meu în fiecare sezon, dar încă nu l-am realizat”. Ionuț Bâlbă, care a marcat opt goluri în sezonul recent încheiat, a adăugat că își dorește ca antrenorul Ionuț Popa să rămână și în continuare la Poli Iași.

Publicat: 13 05. 2008, 21:38