Balaci: „Îi rog pe jucători să nu mai aducă suferință”

Managerul general al Universității, Ilie Balaci, este conștient că gruparea din Bănie va avea un meci greu în fața Gloriei Bistrița. Acesta a vorbit și despre evoluția „juveților” la Mioveni, susținând că Știința a încheiat meciul ca o mare echipă. “Bistrița nu este o echipă mare, dar a bătut pe Dinamo și Rapid, deci trebie să fim atenți, pentru că ei joacă destul de bine în deplasare. Jucătorii noștri trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și să fie la fel de serioși. Îi rog pe jucători, în numele tuturor care țin cu Universitatea, să nu ne mai facă să suferim! E drept, câștigă în final, dar n-am vrea să mai trecem prin momentele de la startul jocurilor. Vrem și noi să nu mai suferim timp de o repriză sau chiar mai mult, așa cum s-a întâmplat în ultimele confruntări.”

Balaci s-a arătat încântat de modul în care fanii au susținut echipa la Mioveni. “Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru comportamentul pe care l-au avut la Mioveni. E drept, cu mici excepții. Însă o așa galerie, numeroasă și care să susțină echipa în deplasare, nu am văzut de mai bine de 15 ani. Să cânte și să-i încurajeze și atunci când jocul nu merge prea bine, așa cum au făcut-o cu Dacia, când eram conduși. La Mioveni, Știința a arătat ca o echipă mare. Jucătorii au întors rezultatul, iar suporterii s-au prezentat extraordinar. M-au încântat!” – a încheiat managerul oltenilor.

Publicat: 01 04. 2008, 17:23