„Băi, Gigi, îl dai acum? Pe loc, azi”. Becali a dezvăluit cum a pierdut un munte de bani pe Alibec

Astra a reușit să-l readucă la Giurgiu pe Denis Alibec, jucătorul care a contribuit la câștigarea singurului titlu din vitrina formației de lângă Dunăre, în sezonul 2015-2016, sub comanda lui Marius Șumudică. FCSB l-a cumpărat în sezonul următor contra sumei de 2 milioane de euro, dar atacantul nu s-a acomodat și s-a întors la Giurgiu, astralii plătind în schimbul său 1,4 milioane.

Finanțatorul vicecampioanei, Gigi Becali, a dezvăluit că a fost aproape de a încasa sume mult mai mari în schimbul fostului șeptar: „Pe Denis îl dădeam cu șapte milioane de euro, dar a fost ghinion. Cum s-a întâmplat? Aveam în birou o persoană de la un club din Anglia pentru 10 milioane de lire sterline. Mai erau câteva ore să se facă transferul. Șase ore am negociat. Mă sună o persoană, care îmi e și rudă, și mi-a zis: ‘Băi, Gigi, îl dai cu șapte milioane acum pe Alibec?’ Acum, pe loc, azi. Și am zis nu. Am zis nu că eu asteptam zece. Și nu l-am mai dat, ăia nu l-au mai luat că s-au închis transferurile, era ultima zi. Ă‚ia care dădeau șapte (n.r. – milioane de euro) au mai venit să-l vadă, el n-a mai jucat, a fost și accidentat. L-au văzut și cu figurile pe care le-a făcut atunci, erau momentele alea când spărgea uși și oamenii s-au retras. Așa am pierdut șapte milioane pe Alibec”, a spus Gigi Becali la ProX.

Alibec a evoluat în două partide pentru Astra de la întoarcerea pe „Marin Anastasovici”. În meciurile cu Poli Iași și Sepsi, iar de fiecare dată a început meciul din postura de rezervă.

Publicat: 07 08. 2018, 17:26
Actualizat: 07 08. 2018, 17:27