Badea e dezamăgit: „S-a jucat la o singură poartă!”

Antrenorul formației Internațional Curtea de Argeș, Ionuț Badea,
a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că elevii săi au
ratat multe situații de gol în partida cu Pandurii Târgu Jiu, scor
0-0, pe care au dominat-o în totalitate, informează MEDIAFAX.

„Astăzi am avut un meci important, care în prima repriză
s-a jucat la o singură poartă, dar, din păcate, am ratat multe
situații de gol. În partea a doua, dacă înscriam din penalti,
câștigam cele trei puncte. Pandurii nu ne-au pus probleme, într-un
joc pe care l-am dominat în totalitate
„, a spus Badea.

Ionuț Badea a precizat că jucătorul Mihai Răduț fusese desemnat
înaintea partidei să execute lovitura de pedeapsă, pe care a
ratat-o în minutul 65.

Publicat: 13 03. 2010, 20:05
Actualizat: 13 03. 2010, 20:12