Băbuțan, după ce a fost demis de la Târgu Mureș: **”Le doresc succes băieților!”

După 1-1 cu „U” Cluj, FCM Târgu Mureș a rămas cu o singură victorie în șapte etape și lumea s-a gândit la o posibilă înlocuire a lui Ovidiu Sabău. Totuși, tehnicianul ardelenilor a fost păstrat în funcție, cel înlăturat fiind tocmai directorul general al echipei, Aurelian Băbuțan.

„Consiliul de administrație al clubului a considerat că este cazul să ne despărțim, iar eu sunt corect și conștientizez că o parte din vina pentru situația în care se află echipa, îmi aparține. Voi reveni cu siguranță în fotbal., fiindcă deja m-au contactat două cluburi de primă ligă, dar până în iarnă vreau să iau o pauză”, a declarat Băbuțan pentru ProSport.

Fostul oficial al mureșenilor a completat apoi, convins fiind că actuala echipă a FCM-ului are un potențial ridicat: „Sper ca plecarea mea să reprezinte un șoc pozitiv pentru băieți. Echipa se află acum în dificultate, dar cu două victorii la rând, situația s-ar schimba radical. Am adus o serie de jucători de mare perspectivă, care în mod cert vor fi în viitor în vizorul unor mare echipe.

Mă refer în principal la cei tineri precum Balaur, Bumba, Goge, Gugu sau Subotic. Lor, dar și tuturor celorlalți jucători ai echipei le transmit mult succes și țin să le mulțumesc fiecăruia pentru colaborarea frumoasă pe care am avut-o, cât timp am fost împreună la club”.

Publicat: 20 09. 2011, 19:34
Actualizat: 20 09. 2011, 19:35