‘Bă, tată, e clar că cineva nu vrea să revenim în Ghencea!’** Becali, prins în plasa unui scenariu care poate arunca în aer echipa: Steaua, fără licență

Gigi Becali (foto) crede că nu toți generalii din anturajul ministrului Apărării Naționale doresc cu adevărat ca Steaua să se întoarcă în Ghencea. Totodată, liderii Peluzei Nord au anunțat că în următoarele zile vor cere o întrevedere la Gabriel Oprea.

Chiar dacă „exilul” de pe Național Arena s-a dovedit a fi o rețetă financiară de succes, Gigi Becali este din ce în ce mai convins că trebuie să readucă echipa în Ghencea. În plus, în cazul în care roș-albaștrii nu vor reveni cât mai repede acasă, este posibil ca Centrul de Copii și Juniori să se desființeze și, astfel, echipa mare să piardă licența. În aceste condiții, oamenii lui Becali au pornit în urmă cu două săptămâni negocierile cu MApN, însă la scurt timp, un nou scurtcircuit a avut loc între cele două tabere. Motivul? Gigi Becali a observat că Armata nu a renunțat la procesul pe care i l-a intentat în toamna anului trecut, atunci când generalii au cerut instanței ca actualul patron să nu se mai folosească de numele și emblema Stelei.
„Bă, tată, e clar că acolo cineva nu vrea ca eu să mă întorc în Ghencea. Eu cred că e mâna lui Zisu ăla”, le-a spus Becali oamenilor săi, după care a continuat: „Eu nu înțeleg, dacă Oprea mă vrea în Ghencea, atunci Armata de ce nu renunță la procesul ăla cu folosirea mărcii?! Deci, tot Zisu e la mijloc. Dacă nu-și retrag plângerea, atunci nu o să mai negociem. Dacă o fac, se schimbă foaia”.

„Vom merge la ministrul Oprea”

La rândul lor, suporterii au luat atitudine prin vocea lui Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord: „Trebuie să facem și noi ceva, deoarece ne pasă de tot ce se întâmplă la Steaua, de echipa mare și de Centrul de Copii și Juniori. Vom cere în scris în zilele următoare o audiență la domnul ministru Gabriel Oprea, deoarece vrem să discutăm și noi cu domnia sa. Casa Stelei e în Ghencea”.

252 de zile au trecut de la ultimul meci al Stelei în Ghencea, victoria cu 1-0 în fața celor de la FCM Târgu-Mureș

Publicat: 23 01. 2012, 08:29
Actualizat: 23 01. 2012, 08:32