Azdren Llullaku: „Mi-aș dori să prind lotul Albaniei pentru Euro”

Mijlocașul echipei CSMS Iași, Azdren Llullaku, a declarat, miercuri seară, cu ocazia prezentării noilor achiziții, că își dorește să joace la Campionatul European cu naționala Albaniei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

M-am acomodat foarte bine la Iași. Îi știu pe majoritatea coechipierilor și sunt convins că voi putea da maximum din ce pot. Cu toții ne dorim să ajungem în play-off. Este un vis frumos, dar eu cred că împreună vom reuși. Târgu Mureșul este favorită, dar asta nu înseamnă că noi nu putem spera. Cu puțin noroc, cred că putem termina pe locul al 6-lea sezonul regulat. Am pierdut prima săptămână de cantonament, dar cred că pentru meciul de acasă cu Timișoara voi fi 100%. Pe plan personal, vreau să dau totul pentru Iași și mi-aș dori să prind lotul Albaniei pentru Euro. Pentru asta va trebui să muncesc mult pentru că nimeni nu-ți oferă cadou locul la un turneu final.Oricum, mi-ar plăcea ca din grupe să treacă Albania și România, dar cred că este aproape imposibil”, a spus Azdren Llullaku.

Azdren Llullaku (27 de ani) a fost transferat de la Gaz Metan Mediaș la CSMS Iași, în data de 29 ianuarie, din postura de jucător liber de contract.

Și fundașul croat Ante Saric s-a arătat optimist în privința intrării în play-off: „Venirea la Iași este o nouă provocare pentru mine. Sper să facem meciuri bune și să ne bucurăm fanii. În această seară, m-am simțit foarte bine alături de fanii ieșeni, care m-au primit foarte bine. Ne așteaptă trei meciuri foarte dificile, dar noi sperăm că putem intra în play-off.”

Ante Saric (23 de ani) a fost transferat de la echipa de primă ligă NK Zadar (Croația) la CSMS Iași, în data de 5 februarie, din postura de jucător liber de contract.

După 23 de etape din Liga 1, CSMS Iași ocupă locul 7, cu 32 de puncte, două puncte mai puțin decât echipa de pe locul 6, ASA Târgu Mureș. Poziția a șasea în clasament asigură prezența în playoff-ul Ligii 1.

Sâmbătă, 13 februarie, de la ora 17, CSMS Iași va întalni în deplasare ocupanta locului 2 în campionat, Viitorul Constanța.

MEDIFAX

Publicat: 11 02. 2016, 08:50
Actualizat: 11 02. 2016, 08:51