Au trecut patru zile, dar Hagi continuă „meciul” cu FCSB. „Regele”, mesaj pentru Dică: „Nu a fost cum a zis el”. Cele două aspecte care l-au deranjat

La patru zile după ce FCSB a învins Viitorul, 2-1, în prima etapă a play-off-ului, Gică Hagi a ținut să-i transmită un mesaj lui Nicolae Dică, după ce finalul partidei de pe Arena Națională l-a găsit pe tânărul tehnician al vicecampioanei vorbind despre ocaziile puține pe care le-a avut campioana.

Mândru de performanța de a trece pe foaie 13 jucători de la Academia Hagi și de a începe meciul cu trei mijlocași centrali – Tudor Băluță, Andrei Ciobanu și Doru Dumitrescu – născuți în 1998, hagi a ținut să-l contrazică pe Nicolae Dică în ceea ce privește ocaziile pe care Viitorul le-a avut în meciul pierdut la finalul săptămânii trecute: „Cu Steaua am avut 13 jucători crescuți la Academie dintre cei 17 pe care i-am trecut pe foaie. Mijlocașii noștri erau născuți în 1998, dred că facem față, așa cum am făcut față și la București. Chiar dacă a fost 2-0 pentru Steaua, am avut și noi ocaziile noastre. Nu cum a zis Dică, că n-a văzut ocaziile noastre”, a spus Hagi, joi, într-o conferință de presă.

Apoi, managerul tehnic al Viitorului s-a declarat dezamăgit că o fază petrecută la 1-0 pentru FCSB nu a intrat în atenția specialiștilor pe teme de arbitraj: „Până au marcat primul gol, prin execuția unui jucător (n. red – a lui Constantin Budescu)...atât! Nici nu au ajunsesem la poartă, iar noi ajunsesem pe acolo, prin careu, și cred că am avut penalty clar la Ganea, la 1-0. Clar! Dacă ăla nu e penalty…Benzar l-a luat în brațe, cred că se căsătorea cu Ganea, și nu s-a văzut. Detaliu mic, dar nimeni n-a spus la televizor”, a strigat Hagi.

La finalul celor 90 de minute de pe Arena Națională, Nicolae Dică a făcut o analiză a victoriei echipei sale: „Am avut probleme cu ieșirea din acel presing și am folosit mingi pe atacanți, cu mingea a doua. Eu nu am văzut ocaziile celor de la Viitorul, am văzut că nu ne-au pus nicio problemă până pe final, când au venit cu centrări și cu faze fixe”, au fost cuvintele care l-au deranjat pe Hagi.

Publicat: 15 03. 2018, 19:05
Actualizat: 15 03. 2018, 19:06