Au rămas și fără prime!

Deși au tras din greu pentru a prinde  locul 5 în clasament ca să-și primească primele restante, rapidiștii nu vor încasa niciun leu! Motivul? Conform unei clauze din Regulamentul Intern, bonusurile de performanță nu se reportează de la o lună la alta.
După etapa a 6-a din campionat, giuleștenii au pierdut un loc de Cupa UEFA și totodată primele de joc!

Care a fost explicația de-atunci a conducătorilor? „Jucătorii primesc bonusuri de performanță doar dacă Rapid este pe un loc 1-5 în clasament“. În urma victoriei cu Gloria Bistrița, rapidiștii au urcat în clasament pe o poziție care să le permită primirea primelor. Imediat, jucătorii le‑au transmis conducătorilor că așteaptă banii și pe meciurile câștigate în prima parte a sezonului, adică aproape 11.000 de euro de fiecare !

„Băieții au câștigat, își merită banii. Să vedem acum cine-i va da! Eu sper ca primele pentru meciul cu Gloria să fie achitate de Copos. Nu cred că jucătorii vor primi și banii din urmă…“, a anunțat directorul tehnic, Nae Manea.
Conform Regulamentului de Ordine Interioară, jucătorii Rapidului nu-și vor mai primi primele restante. De ce? „Dacă la sfârșitul lunii, atunci când își primesc salariile, nu sunt pe unul din locurile 1-5, pierd primele. Acestea nu se plătesc mai târziu. Așa scrie în Regulament“, explică un oficial.

 

Trebuie să bată și cu Farul ca să-și ia banii!

Conform celor spuse de conducători, elevii lui Manea și Rada riscă să piardă bonusurile și pentru victoria cu Gloria Bistrița. Rapidiștii trebuie să bată neapărat și cu Farul Constanța, în caz contrar nu vor mai primi niciun leu! Dacă vor câștiga, la sfârșitul lunii îi așteaptă la casierie 3.000 de euro, dintre care 2.000 de euro pentru victoria cu Bistrița.

 

Jucătorii au altă părere

Elevii lui Rada nu știu exact când și cum își vor primi primele.  „Acum, că am bătut cu Bistrița, mai trebuie să câștigăm și cu Farul și luăm și banii din urmă“, explică un fotbalist. „Eu știu că primele din tur, dacă nu am fost pe locurile 1-5, le vom primi doar la sfârșitul sezonului“, spune alt rapidist.

Publicat: 03 03. 2009, 01:32
Actualizat: 03 03. 2009, 09:06