Au luat-o razna cei de la Sky Sports? :)** Englezii sunt de părere că Vlad Chiricheș ar putea deveni cel mai scump fundaș din istorie! Cu banii ăștia, Real Madrid l-a luat pe Zidane

Vlad Chiricheș se bucură de o fișă de scouting incredibilă făcută de Sky Sports. Fundașul Stelei este prezentat ca un adevărat star, care poate crește și mai mult. Cea mai optimistă predicție ține însă de prețul la care ar putea ajunge fundașul Stelei, o cifră la care nici măcar Gigi Becali nu s-a gândit vreodată.

Astfel, cei de la Sky Sports îl evaluează în prezent la 8 milioane de lire sterline, însă valoarea sa potențială ar putea ajunge la fantezista sumă de…60 de milioane de lire sterline, adică aproape 72 de milioane de euro.

Jurnaliștii englezi au și argumente: „Chiricheș este deja considerat unul dintre cei mai buni tineri fundași din Europa și este un pic surprinzător cât interes a generat. AC Milan este în capul listei, dar Chelsea, Barcelona și Real Madrid în monitorizează foarte atent”, notează cei de la Sky Sports. Calitățile lui Chiricheș au strâns un punctaj de 62 din 80.

Ce note a obținut Chiricheș:

Șut – 7 din 10

Pase – 7 din 10

Deposedare – 8 din 10

Lovitură de cap – 8 din 10

Viteză – 8 din 10

Viziune – 6 din 10

Abilitățile curente – 8 din 10

Abilitățile potențiale – 10 din 10

Valoare curentă – 8 milioane de lire

Valoare potențială – 60 milioane de lire

Sursa foto: skysports.com

Sursa: @parcatotAna

73 de milioane de euro a costat transferul lui Zinedine Zidane de la Juventus la Real Madrid

Publicat: 20 01. 2013, 19:54
Actualizat: 20 01. 2013, 21:01