Au luat decizia: Florin Prunea și Nicolo Napoli și-au stabilit viitorul. Ce se întâmplă cu oamenii care au pus Iașul pe harta Europei fotbalistice

Președintele executiv Floin Prunea și antrenorul Nicolo Napoli și-au prelungit contractele cu clubul CSMS Iași. Anunțul a fost făcut de președitele Prunea după o întâlnire pe care a avut-o cu primarul Mihai Chirica.

„Am decis împreună cu Nicolo Napoli să ne prelungim angajamentele și să continuăm munca depusă până acum la Iași. Am semnat pentru încă un sezon, cu gândul de a face un nou campionat cel puțin la fel de bun precum acesta”, a declarat președintele Prunea.

Obiectivul pentru sezonul următor va fi stabilit marți, de către Comitetul Director.

„Marți se va întruni Comitetul Director și va stabili obiectivul pentru sezonul viitor. Tot marți voi participa alături de Nicolo Napoli la o ședință de Consiliu Local, la invitația primarului, ceea ce este o mare onoare petru noi. Primarul Chirica ne-a făcut tuturor o surpriză uriașă astăzi, a venit la club cu o sticlă mare de șampanie, iar jucătorii au fost foarte plăcut surprinși. Dânsul ne-a făcut o ofertă, iar noi am acceptat să continuăm la Iași”, a mai spus Prunea. 

Publicat: 30 05. 2016, 18:41
Actualizat: 30 05. 2016, 18:42