Au îngropat pipa păcii:** Ceahlăul – Gloria 2-0

Gloria a rămas fără victorie în acest sezon în Liga I

Cine nu a fost lămurit încă, la o citire a statisticii, de faptul că la meciurile Ceahlăul – Gloria câștigă mereu gazdele a urmărit și partida de aseară. Printr-o coincidență vecină cu siguranța lucrurile au stat la fel și la jocul de ieri.

Puținii spectatori de la Piatra Neamț s-au plictisit în mare parte din meci, urmărind o partidă fără ritm și cu multe greșeli. În zadar s-au chinuit brazilienii lui Manea să creeze pericol la poarta Ceahlăului. Ei nu știau că astrele n-au ținut niciodată cu Gloria la Piatra Neamț. Layo a ratat de trei ori din poziții bune, până când Kanon să atingă mingea cu mâna în careu, iar Golubovic a marcat din penalty-ul arătat timid de Avram (38). În partea secundă Layo a mai ratat o ocazie din careul mic (60), dar Lukanovic a lămurit lucrurile, cu un șut plasat care l-a bătut pe Dolha și a păstrat statistica imaculată (75). Ceahlăul câștigă al 10-lea meci consecutiv acasă cu Gloria.

CEAHLĂ‚UL: Jovic – Marc, Cazan, Vițelaru, Țepeș – Constantinescu, Onciu, Monroy, Stana – Golubovic – Lukanovic

GLORIA BISTRIȚA: Dolha – Peteleu, Canon, D. Ionescu, Cafasso – Ayza, A. Enescu, Romario, Markisio – Layo, Predescu


CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Publicat: 13 08. 2012, 20:51
Actualizat: 13 08. 2012, 21:46