Au evitat zăpada. „Câinii” lui Andone s-au antrenat sâmbătă și duminică pe parchetul Sălii Polivalente din Șoseaua Ștefan cel Mare

Dinamo s-a reunit vineri la Săftica, dar antrenorul Ioan Andone a decis ca antrenamentele de sâmbătă și de duminică să se desfășoare în sala de sport a clubului condus de Monica Iagăr, pentru evita eventualele accidentări.

Potrivit programului de pe siteul oficial al roș-albilor, dinamoviștii urmau să se pregătească la Săftica, însă Andone a vrut să evite antrenamentul pe zăpadă. S-a luat în calcul și stadionul din Ștefan cel Mare, însă terenul s-a dovedit impracticabil, astfel că fostul internațional a vorbit cu șefii de la C.S. pentru a prinde o „portiță” în sala în care se pregătesc handbaliștii și baschetbaliștii.

Dinamo va efectua luni, de la ora 8:00, vizită medicală la INMS, iar marți Ioan Andone va susține o conferință de presă. În perioada 15-29 ianuarie, Rotariu și colegii lui vor efectua un stagiu de pregătire centralizată în Spania, pe Costa del Sol, la Estepona, prevăzut cu patru meciuri amicale.

 

Publicat: 08 01. 2017, 19:06
Actualizat: 08 01. 2017, 19:08