Atenție, e fragil!**

Revenit cu gol pe teren în prima etapă din retur, Zicu a fost scos din echipă la Mediaș, în mod surprinzător. Asta în ciuda faptului că alb-roșiii aveau o strategie prin care Zicu trebuia să joace treptat cât mai multe minute până când, în cele din urmă, va ajunge la forma sa maximă, ținta fiind ca machidonul să fie apt sută la sută pentru Champions League. Planurile „câinilor” au fost date peste cap sâmbătă. Cum de starea gazonului de la Mediaș  s-au plâns toți dinamoviștii, Mircea Rednic nu a vrut să riște și nu l-a introdus niciun minut pe Ianis în joc, știut fiind faptul că un teren prost predispune fotbaliștii la accidentări. Cu toate acestea, mijlocașul va evolua cât mai mult în partidele din „Ștefan cel Mare”, unde suprafața de joc este foarte bună, urmând ca în deplasare să activeze în funcție de condiția gazonului.

Borcea a avertizat să nu fie forțat

Inclusiv președintele executiv al roș-albilor, Cristi Borcea, a fost de acord cu decizia lui Rednic ca Zicu să fie menajat la Mediaș. 
„Zicu nu trebuie forțat. Din aprilie va ajunge la 80 la sută din capacitatea pe care o avea înainte de accidentare. Acum va juca treptat câte 20-40 de minute pe meci, dar numai unde gazonul e în stare bună”, a spus oficialul bucureștenilor.

 12 meciuri oficiale a jucat Ianis Zicu pentru Dinamo în ultimele 20 de luni

A revenit Mitea

Accidentat spre finalul partidei cu Pandurii, când a călcat strâmb și a suferit o entorsă la glezna stângă, jucătorul de 23 de ani s-a întors în lotul echipei mari și duminică se va afla pe teren în partida cu CS Otopeni.
Mitea a început promițător returul de campionat și, chiar dacă în meciul de debut, cu Pandurii, a evoluat din a doua repriză, el a fost declarat unul dintre cei mai buni jucători ai „câinilor”. Se anunța ca titular pentru partida cu Gaz Metan, însă accidentarea din disputa cu gorjenii l-a exclus din lotul pentru Mediaș. După un repaus scurt, Mitea a revenit de ieri la antrenamentele echipei și doctorii sunt optimiști că va fi apt sută la sută până duminică după-amiază, când alb-roșiii vor juca împotriva celor de la CS Otopeni.

Publicat: 10 03. 2009, 08:34
Actualizat: 10 03. 2009, 11:18