Atacantul pentru care Gigi Becali a inventat prima de despărțire e la pământ. Ce s-a ales de fotbalistul de 25 ani

Printre mulții jucători care au trecut prin Ghencea se află nume despre care azi nu se mai știe mare lucru. Unul dintre aceștia este Gabriel Machado. Venit la Steaua în pauza de iarnă a sezonului 2011-2012, atacantul brazilian nu a reușit să se impună în primul 11. Pentru a-l convinge să plece, Becali i-a oferit chiar și o sumă de bani: 20.000 de euro a primit jucătorul pentru a pleca de la Steaua liber de contract!

„Lui Machado n-am ce-i face. M-a păcălit ăsta, Walter. Singurul care nu m-a păcalit din fotbal, și el m-a facut acum! Era singurul! L-am vazut eu pe Machado, dormea pe teren, m-am lămurit de el. Dacă m-a păcălit și Walter, sunt dobitoc!„, spunea Becali.

După plecarea de la Steaua, Machado a ajuns în Spania, la Rayo Vallecano unde nu a evoluat în niciun meci. A urmat apoi un transfer la Syrianska, apoi în ianuarie 2014 a revenit la Universitatea Cluj. Ardelenii au decis la finalul sezonului 2013-2014 să nu îi mai prelungească înțelegerea. De atunci, chiar dacă este liber de contract, de Machado nu se mai știe nimic.

1.000.000 de euro era cota lui Machado în momentul transferului la Steaua

100.000 de euro este cota actuală a lui Machado

4 meciuri a jucat Machado la Steaua


Te așteptăm pe TSU!
 
De azi, ne gasești și pe contul ProSport de TSU, cea mai nouă rețea de socializare. Aceasta este invitația noastră pentru tine
Publicat: 02 11. 2014, 12:36
Actualizat: 02 11. 2014, 16:53